Despre noi

POVESTEA NOASTRĂ

Povestea noastră începe în 1997 la Pașcani, județul Iași, când datorită unei pasiuni imense pentru croitorie, design și atenție la detalii, am început să construim Lidia Mod Collection (astăzi Lizzet) ca o afacere de familie.
De atunci ne-am dezvoltat prin învățare continuă, interacțiune directă cu clienții și o dedicare către această meserie minunată - croitoria. 
Am ajuns astăzi, de la câteva modele de rochii, la o gamă variată de ținute de poveste, ce se completează perfect unele pe altele și fac din persoana ce le poartă personajul principal al oricărei ocazii: costume office, rochii de gală, mantouri de iarnă și o gamă variată de pantaloni și rochii casual. Toate aceste creații vestimentare deosebite îmbină stilul clasic cu un twist modern, fiecare colecție incluzând atât piese care nu se demodează niciodată, cât și articole care corespund tendințelor modei actuale.
În 2018, după 21 de ani de Lidia Mod, am decis să începem un nou capitol, lansând Lizzet – o viziune nouă, plină de eleganță și feminitate. Lizzet suntem tot noi, tot din Pașcani, la fel de pasionați și de ambițioși, mai creativi și mai deschiși către noile tehnologii și procese tehnologice.
Pentru manufactura paltoanelor noastre folosim stofa 80% lina, import Italia, care se comporta foarte bine in timp si nu se scamoseaza. Captuseala folosita este din satin gros, pe care il matlasam pe spate pentru un plus de confort termic. Am investit in utilaje pe partea de finisaje, butoniere, nasturi, tot ce tine de felul cum se prezinta produsele la gata si putem spune ca ne mandrim cu finisaje de calitate.
Tiparele le-am imbunatatit in timp si continuam sa le adaptam cu fiecare model pe care il producem, prin prototipuri initiale, ajustarea lor prin probe si refacerea prototipurilor iar si iar, pana cand suntem multumite de ceea ce a iesit.

Pe partea de proba/fitting ne ajuta foarte mult si faptul ca avem magazinul propriu si mereu suntem in contact direct cu doamnele care ne aleg iar si iar.

Pentru produsele noastre office cum ar fi pantalonii, fustele si sacourile clasice, materialul de baza folosit este gabardinul. Un material foarte rezistent in timp, care nu se rareste la purtat, nu face genunchi si poate fi curatat la masina cu usurinta. Acestea ar putea, desigur sa fie doar vorbe in vant, daca ar fi spuse doar de noi, dar confirmarea o gasim in clientele care revin sa mai caute o alta culoare, sau sa mai vada ce altceva mai avem in gama de produse, pentru ca au fost placut surprinse de ce au achizitionat.

La gama de rochii materialele sunt foarte diverse, astfel incat pentru rochiile de zi, optam pentru materiale naturale, cum ar fi in-ul, bumbac-ul, viscoza, rayon. Aceste tesaturi sunt mai usor de suportat pe piele in timpul verii, sporind astfel confortul clientelor noastre. Cu totii stim ca pentru a avea succes e necesar sa te pregatesti temeinic. Si felul cum esti imbracata vorbeste comunitatii in care activezi, despre succesul personal, pune in evidenta atuurile tale si te face sa te simti increzatoare. Atunci cand te simti confortabil si in largul tau, increderea in sine creste iar tu poti manifesta tot ceea ce iti doresti cu usurinta.

Pentru rochiile de ocazie folosim atat dantele lucrate manual cat si dantele mai putin elaborate. Aceste aspecte se reflecta in pret, indiferent de produs. Cu cat materialul este mai calitativ si manopera mai elaborata, cu atat produsul este mai scump. Rochii de printesa din tulle, sau rochii de matase, rochii tip sirena, rochii cu spatele gol sau rochii cu corset, putem realiza orice tip de rochii atat la comanda cat si in colectiile noastre.

De-a lungul timpului ceea ce am facut a fost sa raspundem nevoilor clientilor nostri. Uneori asta ne-a lasat poate mai putin loc pentru creativitate, cu toate acestea insa, am venit in fiecare sezon cu propuneri noi pentru clientele noastre si am avut parte de feedback pozitiv si extinderea clientelei.

Segmentul de piata plus-size(marimile mari) este din ce in ce mai extins, iar noi am mizat pe acest segment inca de la lansarea site-ului. Este in continuare un segment nu foarte exploatat in Romania pentru ca silueta se deformeaza si nu mai pastreaza proportiile, fiind destul de greu sa faci gradarea produsului pe marimi. Stim ca atunci cand o clienta achizitioneaza un produs de pe site-ul nostru, ea cumpara in prima faza o poza. Pozele afisate pe site sunt conforme cu produsul, nefiind modificate formele modelului sau alte detalii pentru a induce in eroare sau a prezenta o imagine falsa asupra produsului. Inca de la inceput am fost sinceri cu clientele noastre, ca ceea ce vad sa fie conform cu ceea ce primesc, iar asta a dus la fidelizarea clientelei si la cresterea ei, clientele multumite fiind cea mai buna reclama din teren.

Croitoria, este o meserie cu traditie pe plan local, dar si national, iar noi ne dorim sa ducem mai departe aceasta meserie, si sa facem un trai decent din ea, atat pentru noi cat si pentru angajatii nostri, si de ce nu pentru comunitatea in care ne aflam. Aceasta este provocarea noastra, iar pentru a ne perfectiona ne prezentam in fiecare dimineata la seriviciu.

Cu drag,
Lidia și Ieronim Mătășel