Rochii din catifea

Rochii din catifea

De câțiva ani încoace, catifeaua nu-mi dă pace!

Cam așa este și la noi în birou, și la noi în atelier. Facem prototipuri peste prototipuri și modele diferite ca să alegem dintre ele ce ne place cel mai mult. Uneori purtăm noi rochia de câteva ori ca să vedem cum ne simțim în ea și abia mai apoi începem producția ei în mini serii.

Rochie catifea neagra
Rochie din catifea cu dantela, neagra

 

Procesul decurge cam așa, ne gândim la cum am vrea să ne simțim noi într-o rochie, o creionăm, având mereu în minte silueta/siluetele care o vor purta, apoi facem repede tiparul și scoatem primul prototip.

După ce facem prima probă și ajustăm tiparul, facem gradarea pieselor, punct cu punct și apoi mai scoatem un prototip, pentru a ne asigura că toate formele sunt sub control, de obicei mărimea 48, deoarece da, și noi avem modelul nostru aici în atelier, doamna Gabriela. Așa că pe formele dumneaei sunt modelate rochițele de la mărimea 48 în sus. Ea e toată un zâmbet, așa că orice am face, îi șade bine, dar noi nu ne lăsăm influențate așa cu una cu două, așa că mai modificăm dacă e cazul.

tipare

După toate probele și ajustările pregătim încadrările și începem să tăiem după desen. Coasem, după caz mai și descosem, călcăm, finisăm și apoi ambalam. Pozăm, promovăm, și abia apoi intrăm în legătură cu tine. E un proces lung, nu neapărat în kilometri, dar în procese de gândire și procese tehnologice.

Rochie din catifea

 Rochie din catifea, neagra

După toate acestea, satisfacția noastră cea mai mare e atunci când ne dai un mesaj și ne spui că-ti place ceea ce ai primit, sau când ne dai o poză cu tine. Desigur, și satisfacția materială face ziua mai bună, deoarece așa putem continua să facem ceea ce ne place!

Te las mai jos cu câteva modele de rochițe din catifea, pentru toate siluetele, gusturile și de ce nu vârstele...dacă vârsta înseamnă ceva, pentru tine.

Rochie din catifea

Rochie de catifea cu pene de strut

Rochie din catifea

Rochie din catifea, turcoaz

 

#lizzetstore #fabricatinRomania #atelier dama

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

Rețineți: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.